forum.anunturi-galati.ro a fost inchis

Se pare ca persoanele care se ocupau de forum aveau si alta ocupatie in viata privata, si anume o spun acuzatiile urmatoare :

Şase persoane acuzate de trafic de persoane şi trafic de minori au fost arestate preventiv la cererea procurorilor DIICOT Galaţi. Astfel, Ionela Livia Bunduc, fostă Butunoi, Laurenţiu Duca, Marius Bolocan, Dan Ursuleanu, Marina Leu, fostă Stan, zisă „Rârâita” şi Gabriela Matei, zisă „Adina”, au primit mandate de arestare pentru 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis ca cea de-a şaptea persoană care a primit ordonanţă de reţinere, Camelia Bahnaru, fostă Teletin, zisă „Cami”, să fie cercetată sub control judiciar.

Cei şapte fac parte dintr-o grupare infracţională organizată destructurată de procurorii DIICOT Galaţi în urma a 15 percheziţii care au avut loc miercuri dimineaţă în Galaţi şi Sibiu. Procurorii îi acuză pe membrii grupării că racolau tinere, pe care apoi le obligau să se prostitueze în saloane de masaj erotic. Fetele, printre care şi minore, erau racolate prin intermediul anunţurilor de angajare din presa scrisă sau de pe site-urile de profil. Anchetatorii susţin ca afacerea a început în 2013 şi că membrii grupării câştigau peste 3.000 de lei zilnic.

Procurorii DIICOT au atacat decizia privind controlul judiciar dispus faţă de Camelia Bahnaru. Contestaţie împotriva deciziei Tribunalului au făcut şi Gabriela Matei, Marius Bolocan şi Marina Leu. Aceste contestaţii vor fi judecate săptămâna viitoare la Curtea de Apel Galaţi.

Sursa : Viata-Libera

Dept urmare, multi dintre noi vor sa isi continue activitatea pe un forum cu anunturi, multi dintre noi posibil avand un venit din anunturile publicate pe fostul forum de anunturi galati braila, de aceea am creat un forum nou mult mai interactiv:

FORUM.ANUNTGALATI.RO

Forum Anunturi gratuite zona Galati si Braila si nu numai.

Reclame